Sfânta Elena

Localitatea se situează în sudul județului Caraș-Severin, la numai câțiva kilometri nord de Dunăre, în dreptul Porților de Fier ale Dunării și la doar 13 km față de localitatea Moldova Nouă. Datorită faptului că satul se situează într-o zonă cu munți din rocă cristalină, alimentarea cu apă a satului a constituit din totdeauna o problemă. În ultimii ani s-a introdus apa prin rețea, aceasta este deseori insuficientă. Un alt sat de cehi din apropiere, „Sfânta Elisabeta” a fost părăsit din cauza problemelor de alimentare cu apă și este în prezent un „sat-fantomă sau ruină”.

Sfânta Elena a fost cel de-al doilea sat de cehi înființat în Banat, în anul 1824. În acea perioadă a avut loc primul val de conlonizări cu cehi proveniți din Boemia. Motivul principal pentru care cehii au fost colonizați în acest loc a fost dezvoltarea exploatărilor de lemn. Marea majoritate a cehilor au venit din regiunea „Středočeský kraj”. Ei au ridicat o biserică catolică în 1879 și una evanghelică în 1887. Între timp biserica evanghelică a fost preluată de comunitatea baptistă.

Istoria recentă a satului urmează o traiectorie urmată de majoritatea satelor de cehi din Banat: după căderea regimului Ceaușescu, o bună parte dintre locuitori au emigrat, mare parte în Cehia. Dacă în 1991 aici locuiau 800 de oameni, după aproape 10 ani, numărul lor aproape s-a înjumătățit, ajungând la numai 540 de locuitori în anul 2000 și circa 400 în prezent. Sursele principale de venit ale locuitorilor care au mai rămas sunt agricultura și în general munca satului cel puțin în sectorul persoanelor mai varstince, cei mai tineri dintre cei ce populeaza acest sat au ales fie să plece în strainatate fie să caute locuri de muncă mai bine plătite prin alte orașe mai dezvoltate ale României, precum Timișoara, Cluj-Napoca sau chiar București.

Deși numărul scăzut al locuitorilor vă poate da o oarecare impresie ca oamenii de aici sunt triști datorită faptului că ei au rămas în urmă și copii, împreună cu nepoți au ales să plece spre alte meleaguri, aceștia își trăiesc viața cu un spirit foarte rar întalnit, mereu cu zâmbetul pe buze, pregătiți să vă ofere ospitalitatea casei lor, pe care pe care au dobândit-o de-a lungul anilor. Poate cel mai apreciat moment din an este periada verii când acest sat între munți este asaltat de către copii care se întorc la părinții lor și la locurile în care odinioară au copilărit, cât și de turiștii care atrași de tradiții și de zona foarte bine conservată aleg acest sat ca și un refugiu în fața vieții devenită monotonă. Probabil unul dintre principalele motive pentru care oamenii de aici sunt așa de buni la suflet se datoreză credinței pe care aceștia o poartă în suflet, cu aceasta sunt pregătiți să înfrunte ziua de mâine și să o accepte pe cea de ieri, așa cum e ea cu bune si cu rele. Satul este unul predominant catolic și neoprotestant, religia ortodoxă fiind în minoritate cu doar câteva familii de etnie română. Desigur, ca orișice sat de etnie cehă și acesta are un port popular tradițional propriu. Î mbrăcămintea este desutul de asemănătoare cu celelalte sate cehești există asemănare în cea ce privește croiala.

Gîrnic

Gîrnic este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Caraș-Severin, România. Populația satului este constituită aproape în întregime din cehi. Localitatea se situează în sudul județului Caraș-Severin, pe DJ 571A, la aproximativ 13 kilometri nord de Dunăre, la o altitudine aproximativă de 450 m, la marginea estică a Munților Locvei. Este situat la 14 km de orașul Moldova Nouă și la 125 km față de orașul reședință de județ Reșița.

Obiective turistice:

• Peștera Padina Matei
• Grota Haiducească
• Complexul de mori din localitatea Gârnic – funcționabile
• Rezervația naturală Valea Mare
• Complexul de cascade de pe pârâul Modăvița
• Complexul de mori de pe râul Gramensca

Scurt istoric al localității:

Un impuls important către prima colonizare a zonei Banatului a fost oferit de Magyarly. Acesta se ocupa de exploatarea lemnului și era originar din Oravița. Cu promisiunile sale, a reușit să convingă câteva zeci de familii cehe să se mute într-o zonă împădurită și nepopulată din Munții Locvei. Afaceristul nu și-a îndeplinit promisiunile, lucru care i-a obligat pe țărani să servească drept grăniceri la granița Imperiului Austro-Ungar.

Al doilea val de imgranți a venit în anii 1827-1828. Acest val avea un rol militar, prin intermediul său a fost asigurată paza graniței Imperiului habsburgic. După unele surse, numele satului Gîrnic provine din cuvântul slav “Gîrlo”, adică baltă, cică înainte de așezarea cehilor aici, sus, pe platou, era o baltă unde se scăldau mistreții. Historia Domus a Parohiei romano-catolice Gârnic, menționează că satul a fost întemeiat de coloniștii cehi aduși din 76 de localități ale Boemiei de vest și centrale. La recensământul din 1992 în România erau 5800 de etnici cehi, iar la cel efectuat în 2011, populația comunei Gârnic se ridica la 1.268.

Ravensca

Ravensca este un sat micuţ şi liniştit aşezat pe acoperişul munţilor Almăjului din judeţul Caraş-Severin, la aproximativ 760 m altitudine. Ravensca este cel mai mic sat din rândul satelor ceheşti din Banat, numărând aproximativ 50 de locuitori. Datorită specificului său etnic, satul se caracterizează prin acurateţea cu care au fost păstrate tradiţiile şi obiceiurile specifice poporului ceh. Fiind cel mai izolat din cele 6 sate cehești din Banat, aici a fost cel mai bine conservată limba cehă veche, nefiind alterată nici de limba română nici de cea sârbo-croată. Datorită poziţiei sale, în zilele senine, satul asigură o privelişte superbă atât spre Dunăre cât şi spre Depresiunea Almăjului, Munții Locvei şi Munţii Aninei. Pentru iubitorii de drumeții există trasee marcate care fac legătura cu satele din Clisura Dunării.

În acest sat pitoresc timpul a stagnat, aici nu există zgomotul maşinilor, nu există aglomeraţie, există doar linişte şi frumuseţe. Drumul de pământ și pietriș până la intrarea în micuţa localitate este practicabil. Natura te însoţeşte cu frumuseţile ei până ce ai urcat în vârful muntelui. Iar în vârf te aşteaptă pe lângă căsuţele micuţe, frumos îngrijite ale pemilor (denumirea locală pentru cehi, care provine de Boemia, respectiv tribul celtic al Boilor), animăluţele libere şi curioase de oamenii noi care au venit să viziteze localitatea. În lunile de primavară copacii înfloriţi îţi dau senzaţia că faci parte dintr-un alai de nuntă în care natura este mireasă. Acest sat se poate considera cumva un sat central între satele cehești, fiind poziționat într-o oarecare măsură central, oferind posibilitatea de a vizita celelalte sate prin intermediul potecilor turistice.

Spre exemplu, o expediție din satul Gîrnic până în satul Ravensca este una de circa 16 km în care puteți să observați cum natura încet încet își recapătă teritoriul celor care mai demult s-au folosit de ea pentru a supraviețuii. În cale poate dați de un localnic care are bunăvoința de a vă oferii o plimbare cu căruța, până în satul următor sau de ce nu chiar până la destinația dorită. Acest sat unic printre celelalte sate cehe este vizitat anual de un număr foarte mare de turiști, aceștia fiind fideli zonei și a stării de bine pe care o au oamenii de aici. Localnicii nu și-au pierdut zâmbetul de pe buze și cu atât mai puțin simțul umorului. Astfel an de an această zonă izolată a Banatului răsună de râsete și voie bună. Fiind o zonă foarte preferată de turiști mulți dintre cei ce vin să viziteze zona au început încetul cu încetul să devină mai mult o mică familie, deși una foarte separată datorită distanței, dar nicioadată uitată sau parăsită, așteptând cu nerăbdare momentele în care se pot întoarce le micul sat situt pe vârful dealurilor pentru a putea să se relaxeze cum doar aici reușesc.

Eibental

Eibental este un sat în comuna Dubova din județul Mehedinți, România. Una dintre ocupațiile principale, pe lângă agricultură, era mineritul, astăzi acesta nu mai există ca de altfel nici agricultura. Satul este o veritabilă „insulă lingvistică” a minorității cehe din România. După anul 1995 guvernul Cehiei a acordat sprijin localității printr-o serie de inițiative în beneficiul comunității locale. Astfel, a fost deschisă o școală, purtând numele lui Alois Jirasek, clasic al literaturii cehe care a scris despre satele din Clisura Dunării, șoseaua a fost asfaltată şi a fost inaugurată o centrală telefonică digitală.

Eibental e un loc învăluit în mister la care ajungi după un urcuş pe serpentine. Preotul ține slujba în fiecare duminică, în limba română. În sat există o școală, un magazin şi două cârciumi. Există o farmacie, iar cel mai apropiat spital este la Orşova, la 50 de km distanţă. În școală se predă în ambele limbi, română și cehă. Cea mai importantă sărbătoare a cehilor este Nedeea, hramul bisericii. În luna august, an de an, aici are loc Festivalul Banat, la care vin sute de turiști din Cehia.

Bigăr

La recensământul din 2002, localitatea Bigăr avea 257 de locuitori dintre care 229 cehi, 23 români şi alții. În trecut a avut peste 600 de locuitori, majoritatea cehi, însă în ultimele decenii numărul locuitorilor a scăzut dramatic. Se situează în extremitatea sudică a județului Caraș Severin într-o zonă izolată a Munților Almăjului, la granița cu județul Mehedinți. Singura legătură rutieră cu satul Bigăr este drumul comunal asfaltat de la Cozla, unde se leagă de drumul național DN57 Moldova Nouă - Orșova. Bigărul a fost înființat în 1826-1827 prin colonizarea cu cehi din regiunea Boemia (Șumava). Inițial, colonia a fost numită Schnellersruhe, după numele generalului Andrei Schneller, comandant suprem al Banatului în perioada 1821-1836.

Numele actual al satului a fost dat după dealul şi izvorul aflat în apropierea satului şi adoptat oficial în 1911. Inițial, colonia cehilor s-a aflat la 2 km mai departe, către Berzasca, dar s-a mutat datorită vântului puternic care bătea în acea locație. La început au fost colonizate 66 de familii, fiecăreia fiindu-i acordate 20 iugăre de pământ, animale și hrană. Aflați în mijlocul pădurilor, au trebuit să-și creeze terenurile agricole prin defrișare și și-au completat cele necesare hranei prin vânătoare. Mulți cehi au lucrat la adâncirea Dunării și construcția drumului de-a lungul ei. Mult timp, mineritul a fost principala activitate a cehilor de aici. Pe lângă aceasta, se mai ocupau cu agricultura și creșterea vitelor.

Șumița

Șumița este un sat în comuna Lăpușnicel din județul Caraș-Severin, România. Șumița este o comunitate micuță, formată din locuitori de etnie cehă. Accesul în localitatea Șumița se face printr-un drum asfaltat din satul Lăpușnicel, în lungime de aproximativ 6 km. Șumița a fost colonizată în două valuri, între anii 1824-1828, cu coloniștii din regiunea Plzen, Cehia. În anul 1991 aici au trăit 210 de oameni, astăzi așezarea are cam 130 de case și în jur de 60 de locuitori. Biserica romano-catolică a fost construită între anii 1887-1888 și are hramul Sf. Ana.

Șumița este la cea mai mare distanță de celelalte sate cehești, cel mai apropiat sat cehesc este Ravensca. Satul este situat la o altitudine de aproximativ 600 m deasupra nivelului mării. Școala a fost închisă în vara anului 2012. La capătul satului este un cimitir frumos în pădure, mai greu accesibil. În sat nu este apă curentă și nici canalizare, casele dispun în mare parte de fântâni propri și fose septice.

Evenimente locle:

• "Fărșang" - bal mascat, cu 6 săptămâni înainte de sărbătorile Pascale.
• Ruga (negeia) se ține in data de 26 iulie cand a fost sfințită biserica Sfânta Ana
• Ziua Recoltei - a doua duminică în luna octombrie.